Zone deschise dominate de ierburi mai degrabă decât de copaci acoperă mari părți ale continentelor. Pajiștile apar acolo unde precipitațiile sunt prea scăzute pentru a fi păduri, dar mai ridicate decât în ​​deșerturi adevărate. Acestea includ preriile Americii de Nord, stepele Eurasiei și pampasele Americii de Sud.

Ierburile tolerează pășunatul, focul și seceta datorită sistemelor radiculare extinse și punctelor de creștere situate în apropierea solului. Erbivorele mari și prădătorii lor au evoluat odată cu aceste ecosisteme. Solurile adânci și fertile au făcut multe pajiști atractive pentru conversia în terenuri cultivate.

Pajiștile naturale rămase se numără printre biomurile cele mai amenințate din cauza agriculturii și a pășunatului excesiv. Eforturile de restaurare reintroduc speciile native și controlează incendiile. Înverzirea și uscarea sezonieră a pajiștilor încă determină migrațiile animalelor și modelează climatele regionale prin albedo și transpirație.

• Peisaj deschis dominat de ierburi
• Apare în climate semiaride până la subumede
• Susține animalele care pășunează și soluri fertile
• În mare parte convertite la agricultură în multe regiuni