Prinderea cu șuruburi fixează componentele structurale folosind șuruburi și piulițe. Este una dintre principalele metode de conectare a elementelor din oțel. Un șurub trece prin găuri în două sau mai multe plăci, iar o piuliță îl strânge pentru a fixa plăcile împreună. Conexiunea transferă sarcina prin frecare, lagăr sau tensiune, în funcție de tipul șurubului și de design. Conexiunile cu șuruburi pot fi asamblate pe teren, inspectate și, dacă este necesar, demontate. De aceea, sunt comune în construcțiile din oțel.

Șuruburile sunt disponibile în mai multe clase și tipuri. A325 și A490 sunt șuruburi structurale de înaltă rezistență utilizate în structurile de oțel. Acestea sunt strânse la o tensiune specificată, adesea folosind o cheie dinamometrică sau o metodă de rotire a piuliței. Șuruburile de ancorare sunt încorporate în beton pentru a fixa coloane și echipamente. Șuruburile cu ochi și șuruburile în U servesc unor scopuri specializate. Diametrul, lungimea, filetul și acoperirea șurubului sunt toate specificate de inginer.

Îmbinările cu șuruburi au avantaje față de cele sudate. Sunt mai rapide de asamblat. Nu necesită sudori certificați. Pot fi inspectate vizual. Pot compensa mici nealinieri prin găuri supradimensionate sau cu crestături. Dar se pot slăbi sub vibrații, așa că pot necesita șaibe de blocare sau compus de blocare a filetelor. Și se pot deteriora la forfecare sau tensiune dacă sunt subdimensionate. Îmbinarea este la fel de puternică ca cea mai slabă componentă a sa, iar șurubul este adesea aceasta.