Fiabilitatea este măsura în care un test produce rezultate consecvente. Un instrument fiabil produce scoruri similare atunci când este administrat în condiții similare sau când itemii săi sunt comparați între ei.

Fiabilitatea test-retest examinează stabilitatea în timp. Fiabilitatea formelor paralele compară două versiuni echivalente ale aceluiași test. Consistența internă, adesea măsurată prin coeficientul alfa Cronbach, evaluează dacă itemii care își propun să măsoare același construct sunt corelați. Fiabilitatea inter-evaluatori evaluează acordul dintre diferiți evaluatori. Fiabilitatea ridicată este o condiție prealabilă pentru validitate; un test nesigur nu poate fi o măsură validă a nimic.

Coeficienții de fiabilitate variază de la 0 la 1,00. Valorile peste 0,80 sunt în general considerate acceptabile pentru majoritatea scopurilor de cercetare și aplicate, deși standardele variază în funcție de context. Printre sursele de nefiabilitate se numără itemii ambigui, administrarea inconsistentă, erorile de notare și fluctuațiile temporare ale candidatului. Construcția atentă a testelor și procedurile standardizate îmbunătățesc fiabilitatea.

Un test care dă aproximativ același răspuns în ocazii repetate este fiabil.