Organizațiile mari decid uneori că pot finanța anumite pierderi mai ieftin decât o poate face un asigurător. Autoasigurarea este practica de a pune deoparte fonduri sau de a se baza pe fluxul de numerar pentru a plăti pierderile care altfel ar fi acoperite de asigurările comerciale.

Programele formale de autoasigurare includ adesea trusturi dedicate sau asigurători captivi, aranjamente de administrare a daunelor și studii actuariale de finanțare. Autoasigurarea informală este pur și simplu decizia de a păstra riscul fără o finanțare specială, ceea ce poate lăsa organizația expusă acumulării pierderilor.

Autoasigurarea funcționează cel mai bine pentru expuneri cu frecvență ridicată și severitate de la mică la moderată, unde organizația are o experiență previzibilă în ceea ce privește pierderile și o soliditate financiară suficientă. Asigurarea suplimentară este de obicei achiziționată peste nivelul autoasigurat pentru a proteja împotriva evenimentelor grave. Aprobarea de reglementare poate fi necesară pentru anumite linii de asigurare, cum ar fi accidentele de muncă.

• Finanțarea pierderilor intern în loc să cumperi asigurări
• Poate folosi trusturi, captive sau retenție pură
• Potrivit pentru modele de pierderi previzibile
• Adesea asociat cu asigurare suplimentară