Polisindetonul este utilizarea deliberată a mai multor conjuncții în succesiune apropiată, în special acolo unde acestea ar putea fi omise în mod normal. Repetarea „și” sau „sau” încetinește ritmul și conferă fiecărui element o pondere egală.

Propozițiile lungi ale lui Hemingway, înșirate cu „și”, sunt adesea citate; proza ​​biblică și anumite stiluri oratorice favorizează, de asemenea, această tehnică. În timp ce asindetonul omite conjuncțiile pentru viteză și compresie, polisindetonul le multiplică pentru forță cumulativă sau solemnitate. Efectul poate fi hipnotic, exhaustiv sau copilăresc, în funcție de context.

Folosit cu control, polisindetonul face ca o listă să pară abundentă sau neobosită. Folosit excesiv, devine monoton. Scriitorii îl folosesc atunci când vor ca cititorul să se concentreze asupra fiecărui element, în loc să se grăbească să parcurgă o serie.

Un șir de elemente unite prin conjuncții repetate, mai degrabă decât doar prin virgule, este polisindeton.