Un contract inteligent este un cod care rulează pe un blockchain. Se execută automat atunci când sunt îndeplinite condițiile. Fără avocat, fără notar, fără agent escrow. Codul este acordul. Dacă trimiți 1 ETH către un contract care promite să trimită înapoi un token, contractul fie își face treaba, fie tranzacția eșuează. Nu există cale de mijloc și nu există nimeni la care să apelezi. Această finalitate este esențială. Este, de asemenea, și riscul. Erorile din contractele inteligente au dus la pierderi de sute de milioane de dolari. Ciocălirea cibernetică DAO din 2016 a secat 60 de milioane de dolari. Înghețarea portofelului Parity a blocat 150 de milioane de dolari. Codul este lege, iar legea poate avea erori.

Ethereum a introdus contractele inteligente în 2015. Solidity este cel mai comun limbaj. Dezvoltatorii scriu contractul, îl testează pe o rețea de testare, îl auditează și îl implementează. Odată implementat, contractul este imuabil, cu excepția cazului în care include un mecanism de actualizare. Acest mecanism de actualizare reprezintă un risc de centralizare. Dacă un singur portofel poate modifica contractul, contractul nu este cu adevărat descentralizat. Majoritatea protocoalelor DeFi majore utilizează portofele multisig sau voturi de guvernanță pentru a controla actualizările. Compromisul dintre imuabilitate și actualizare este una dintre tensiunile centrale în proiectarea contractelor inteligente.

Elemente esențiale ale contractelor inteligente

• Autoexecuție — rulează automat când sunt îndeplinite condițiile
• Imuabil — nu poate fi modificat după implementare, cu excepția cazului în care este conceput pentru a fi
• Transparent — codul este public pe blockchain
• Auditabil — oricine poate verifica logica

Citește contractul înainte de a interacționa cu el. Dacă nu poți citi codul, găsește pe cineva care poate. Sau respectă protocoalele care au fost auditate și testate în luptă.