Etanșantul umple golurile pentru a preveni trecerea aerului sau a apei. Este un material flexibil care aderă la suprafețe și se întărește pentru a forma o etanșare. Se utilizează în jurul ferestrelor, ușilor, țevilor și îmbinărilor. Este diferit de silicon, deși termenii sunt adesea folosiți interschimbabil. Sigilantul este de obicei acrilic sau latex și poate fi vopsit. Sigilantul este de obicei silicon, poliuretan sau butil și este mai durabil și flexibil. Sigilantul se utilizează acolo unde este așteptată mișcare. Sigilantul se utilizează acolo unde mișcarea este minimă.

Etanșanții sunt disponibili în mai multe compoziții chimice. Etanșantul siliconic este flexibil, impermeabil și de lungă durată. Se utilizează în băi, bucătării și exterior. Etanșantul poliuretan este puternic și rezistent la abraziune. Se utilizează la rosturile din beton și în aplicații auto. Etanșantul butilic este lipicios și permanent. Se utilizează la acoperișuri și jgheaburi. Etanșantul acrilic este vopsibil și ușor de curățat. Se utilizează în interior. Fiecare are propria aderență, timp de întărire și capacitate de mișcare. Alegerea depinde de substrat, expunere și mișcare.

Aplicarea etanșantului necesită pregătire. Rostura trebuie să fie curată, uscată și fără urme de etanșant vechi. Se poate introduce o tijă de susținere pentru a controla adâncimea și a permite etanșantului să se miște. Etanșantul se aplică cu un pistol și se freacă până la un cordon neted. Cordonul trebuie să fie concav pentru a permite mișcarea. Un cordon convex se va exfolia. Etanșantul trebuie să se întărească înainte de a fi expus la apă. Timpul de întărire depinde de compoziția chimică și de umiditate. Etanșantul este o mică parte a construcției. Este o parte critică a anvelopei. Un spațiu care nu este etanșat este o scurgere care așteaptă să se formeze.