Teoria culorilor descrie modul în care culorile interacționează și cum afectează percepția. Aceasta acoperă roata culorilor, schemele de armonie, contrastul și asocierile psihologice pe care oamenii le fac diferitelor nuanțe. Artiștii și designerii au studiat aceste idei timp de secole. Isaac Newton a cartografiat spectrul vizibil pe o roată în secolul al XVII-lea. Ulterior, teoreticienii au adăugat concepte precum culori complementare, tonuri calde și reci și contrast simultan.

Designerii folosesc teoria culorilor pentru a construi palete de culori care par coerente. Culorile complementare stau opuse una alteia pe roată și creează un contrast puternic. Culorile analoage stau una lângă alta și creează armonie. Schemele triadice folosesc trei culori distanțate uniform pentru un echilibru viu. Dincolo de roată, contextul contează. Același roșu poate părea agresiv pe un fundal și cald pe altul. Și cultura modelează sensul. Albul semnalează puritate la o nuntă occidentală și doliu la o înmormântare chinezească.

Scheme de bază

• Complementare: culori opuse, contrast ridicat.
• Analog: culori adiacente, armonioase.
• Triadică: trei culori distanțate uniform.
• Monocromatic: o singură nuanță în mai multe valori.

Teoria culorilor este un ghid, nu un manual de reguli. Cele mai bune palete de culori încalcă adesea regulile intenționat, iar designerul știe exact de ce.