Toleranța bizantină la erori este capacitatea unui sistem de a continua să funcționeze chiar și atunci când unii participanți mint sau eșuează. Numele provine dintr-un experiment mental despre generalii bizantini care încercau să coordoneze un atac în timp ce mesagerii ar putea fi capturați sau trădătorii ar putea trimite ordine false. Generalii au nevoie de un plan care să funcționeze chiar dacă unii dintre ei nu sunt de încredere. Un blockchain are aceeași problemă. Nodurile ar putea intra offline. Nodurile ar putea trimite informații contradictorii. Rețeaua trebuie în continuare să se pună de acord asupra tranzacțiilor valide.

Toleranța practică bizantină la erori, sau PBFT, este un algoritm care rezolvă această problemă. Funcționează bine atunci când numărul de noduri defecte este mic în raport cu totalul. Multe blockchain-uri cu permisiuni folosesc variante PBFT deoarece știu cine sunt participanții. Proof-of-work-ul Bitcoin adoptă o abordare diferită. Nu identifică nodurile de încredere. Face ca minciuna să fie costisitoare, necesitând muncă de calcul. Cel mai lung lanț câștigă, iar producerea unui lanț mai lung decât rețeaua onestă este prohibitiv de costisitoare.

Praguri de toleranță la erori

• Toleranță la erori la accidente — nodurile pot eșua, dar nu pot minți
• Toleranță bizantină la erori — nodurile pot eșua și pot trimite informații false
• PBFT — tolerează de obicei până la o treime din noduri defecte

Niciun sistem nu tolerează un număr nelimitat de actori răi. Întrebarea este cât de mult comportament greșit poate absorbi protocolul înainte ca consensul să se rupă.