Un senzor detectează o proprietate fizică și o transformă într-un semnal. Temperatură, presiune, distanță, lumină, sunet, accelerație, câmp magnetic: dacă poate fi măsurată, există un senzor pentru aceasta. Roboții folosesc senzori pentru a percepe lumea. Fără senzori, un robot este orb, surd și amorțit.

Senzorii sunt de mai multe forme. Un termocuplu convertește diferența de temperatură în tensiune. O fotodiodă convertește lumina în curent. Un accelerometru convertește accelerația într-o modificare a capacității. Un lidar convertește timpul de zbor în distanță. Fiecare senzor are o rază de acțiune, o rezoluție, o precizie și o lățime de bandă. Alegerea senzorului potrivit înseamnă potrivirea acestor specificații cu sarcina.

Caracteristicile senzorului

• Interval: valoare minimă și maximă măsurabilă.
• Rezoluție: cea mai mică modificare detectabilă.
• Precizie: apropierea de valoarea reală.
• Precizie: repetabilitatea măsurătorilor.
• Lățime de bandă: cât de repede răspunde senzorul.

Senzorii nu sunt niciodată perfecți. Au zgomot, deviații și neliniaritate. Pot fi afectați de temperatură, umiditate și interferențe electromagnetice. Calibrarea corectează erorile sistematice. Filtrarea reduce zgomotul. Fusion combină mai mulți senzori pentru a compensa slăbiciunile individuale. Un robot ar putea folosi împreună o cameră, un lidar, un IMU și encodere pe roți pentru a-și estima poziția. Niciun senzor singular nu este suficient. Arta selecției senzorilor constă în înțelegerea a ceea ce face bine fiecare senzor și a ceea ce face prost. Un senzor ieftin cu o fuziune bună poate depăși performanța unui senzor scump folosit singur. Senzorul este conexiunea robotului cu realitatea. Dacă minte, robotul ia decizii proaste.