Percepția extrasenzorială, sau ESP, este presupusa capacitate de a dobândi informații fără a utiliza canalele senzoriale cunoscute. Categoria include de obicei telepatia (comunicarea de la minte la minte), clarviziunea (percepția obiectelor îndepărtate sau ascunse) și precogniția (cunoașterea evenimentelor viitoare).

Testele de laborator ale ESP au o istorie lungă și controversată. Experimentele timpurii de ghicire a cărților au produs rezultate pozitive ocazionale, care ulterior s-au dovedit dificil de reprodus sub controale mai stricte. Meta-analizele studiilor cel mai bine controlate au dat naștere unor efecte mici pe care criticii le atribuie defectelor metodologice reziduale, raportării selective sau întâmplării. Nu a fost demonstrat niciun mecanism compatibil cu fizica stabilită, iar dimensiunile efectului, atunci când sunt afirmate, rămân mici.

Credința în percepția extrasenzorială rămâne larg răspândită în rândul publicului larg. Anecdotele despre cunoștințe aparent inexplicabile sunt frecvente, însă ele sunt ușor de explicat prin coincidențe, indicii senzoriale subtile, prejudecăți de memorie și tendința umană de a găsi tipare. Consensul științific susține că dovezile nu susțin existența percepției extrasenzoriale.

Afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare. În cazul ESP, aceste dovezi nu au îndeplinit încă standardul.