Cornul francez este un instrument de alamă cu un tub lung, spiralat și un clopot larg evazat. Instrumentistul produce sunetul cu o ambușură bâzâitoare și își schimbă înălțimea cu ajutorul valvelor și a poziției mâinii în interiorul clopotului. Tonul său este blând, armonios și capabil atât de expresie eroică, cât și lirică.

În orchestră, cornii se află adesea între trompetele strălucitoare și tromboanele și tuba mai închise la culoare, oferind o culoare medie a instrumentelor de alamă. Repertoriul solo și muzica de cameră exploatează, de asemenea, gama largă și timbrul unic al instrumentului. Cornul este notoriu de dificil de cântat cu precizie, deoarece seria armonică este spațiată strâns, iar micile schimbări de embușură produc diferențe mari de înălțime.

Cornurile moderne au de obicei patru sau cinci valve și pot comuta între laturile Fa și Si bemol. Interpreții petrec ani de zile rafinând intonația, tonul și utilizarea subtilă a mâinii drepte pentru oprire și dezactivare a sunetului.

• Instrument de alamă spiralat cu clopot evazat
• Ton blând, care se îmbină
• Folosește valve și tehnică manuală
• Centrală pentru scrierea orchestrală a instrumentelor de suflat