Interlinierea este distanța verticală dintre rândurile de text. Numele provine de la benzile de mină pe care compozitorii le introduceau odinioară între rândurile de fonturi metalice. Prea puțin interliniere face ca liniile să se aglomereze, ceea ce face ca textul să fie greu de urmărit. Prea mult interliniere face ca liniile să se depărteze, rupând paragraful în fragmente neconectate. Punctul ideal depinde de font, dimensiune și lungimea rândului.

Un punct de plecare obișnuit este de 120 până la 145% din dimensiunea fontului. Un text de corp de 16 pixeli ar putea utiliza între 22 și 24 de pixeli de interlineu. Titlurile necesită mai puțin interlineu decât textul de corp, deoarece sunt citite în rafale scurte. Liniile lungi necesită mai mult interlineu, astfel încât ochiul să poată găsi rândul următor. Liniile scurte necesită mai puțin. Designerii ajustează interlineul împreună cu trasarea și lungimea rândului, iar cele trei interacționează. Schimbați unul și celelalte pot necesita atenție.

Linii directoare principale

• Corpul textului: 120 până la 145% din dimensiunea fontului.
• Titluri: mai concise, adesea 100 până la 120%.
• Cozi lungi: mai multă sugestie.
• Linii scurte: mai puține interlinii.

Interlinierea este una dintre cele mai discrete decizii tipografice. Cititorii o observă rareori. Dar când este greșită, simt că textul este dificil fără să știe de ce.