Un server proxy se află între un client și internet. Clientul trimite cereri către proxy. Proxy-ul le redirecționează către destinație și returnează răspunsul. Destinația vede adresa IP a proxy-ului, nu pe cea a clientului. Acest lucru face ca proxy-urile să fie utile pentru anonimat, filtrare a conținutului și memorare în cache. Un proxy corporativ înregistrează traficul și blochează categorii de site-uri web. Un proxy rezidențial direcționează traficul printr-o adresă IP de domiciliu pentru a evita detectarea. Un proxy invers se află în fața serverelor web, gestionând echilibrarea încărcării, terminarea TLS și memorarea în cache.

Proxy-urile nu sunt VPN-uri. Un VPN criptează tot traficul și îl tunelează către un server la distanță. Un proxy gestionează aplicații sau protocoale specifice și este posibil să nu cripteze nimic. Proxy-urile SOCKS funcționează la un nivel inferior și acceptă mai multe tipuri de trafic. Proxy-urile HTTP gestionează cererile web. Proxy-urile transparente nu necesită configurare a clientului. Fiecare tip are cazuri de utilizare diferite. Atacatorii folosesc proxy-uri pentru a-și ascunde originea. Apărătorii le folosesc pentru a inspecta și controla traficul. Aceeași tehnologie deservește ambele părți. Ceea ce contează este cine controlează proxy-ul și ce fac aceștia cu jurnalele.

Tipuri de proxy

• Proxy direct — se află între clienți și internet
• Proxy invers — se află în fața serverelor
• Proxy transparent — interceptează traficul fără configurare
• Proxy SOCKS — nivel inferior, suportă mai multe protocoale
• Proxy rezidențial — rute prin adrese IP de domiciliu

Un proxy este un intermediar. Încrederea depinde în întregime de cine îl conduce și de ce.