Dominanța, într-un sens neobișnuit, este rolul acceptat de a dirija o scenă sau o dinamică. Partenerul dominant oferă structură, sarcini, restricții sau senzații asupra cărora ambele persoane sunt de acord. Autoritatea aici este împrumutată, nu furată. Ea durează atâta timp cât partenerul supus continuă să o ofere.

O dominanță bună seamănă cu atenția. Îți urmărești respirația. Îți amintești de umărul bolnav. Te oprești când cuvântul este rostit, inclusiv atunci când cuvântul ajunge ca o bătaie ușoară din mână, pentru că gura este ocupată. Teatrul fără această atenție este doar o lipsă de considerație cu recuzita.

Rolul poate rămâne în dormitor sau poate degenera în protocol, legat de mesaje text și treburi casnice. Protocolul care începe să izoleze pe cineva de prieteni nu mai este o scenă. Este un control care are nevoie de un control extern.

Îngrijirea ulterioară face parte din fișa postului dominantului, chiar și în nopțile când dominantul este cel care se simte tremurând.