Condiționarea operantă este învățarea în care comportamentul este întărit sau slăbit de consecințele sale. Acțiunile urmate de întărire devin mai probabile; acțiunile urmate de pedeapsă devin mai puțin probabile.

Abordarea a fost dezvoltată sistematic de B.F. Skinner, bazându-se pe legea efectului a lui Thorndike. Întărirea poate fi pozitivă (adăugarea unui stimul dezirabil) sau negativă (eliminarea unui stimul aversiv). Pedeapsa poate implica adăugarea unui stimul aversiv sau eliminarea unuia dezirabil. Programele de întărire - continue sau intermitente, fixe sau variabile, cu raport sau interval - influențează puternic rata și persistența comportamentului.

Principiile operante explică o gamă largă de comportamente umane și animale, de la obiceiuri simple la abilități complexe. Acestea sunt aplicate în educație, terapia comportamentală, dresajul animalelor și managementul organizațional. Spre deosebire de condiționarea clasică, care leagă doi stimuli, condiționarea operantă leagă acțiunile proprii ale unui organism de rezultatele pe care le produc aceste acțiuni.

Comportamentul care funcționează se repetă. Comportamentul care nu funcționează dispare. Acesta este nucleul condiționării operante.