Un exploit profită de o vulnerabilitate. Vulnerabilitatea este defectul. Exploatul este instrumentul sau tehnica care îl folosește. Un buffer overflow într-un server web este o vulnerabilitate. O cerere HTTP concepută special care declanșează overflow-ul este exploit-ul. Exploaturile variază de la câteva linii de Python până la lanțuri complexe care ocolesc mai multe apărări. Unele sunt vândute pe piețele subterane pentru milioane de dolari. Altele sunt publicate gratuit după ce un furnizor aplică corecturi pentru defectul.

Exploatarea vizează software, hardware și persoane. Exploatările software sunt cele mai frecvente. Acestea afectează sistemele nepachetate, serviciile configurate greșit și vulnerabilitățile zero-day despre care nimeni nu știa. Exploatările hardware vizează firmware-ul și microprocesoarele, cum ar fi Spectre și Meltdown. Exploatările sociale manipulează oamenii pentru a acorda acces. Ciclul de viață al unei breșe începe cu descoperirea, trece la transformarea în armă și se termină atunci când furnizorul aplică patch-uri. Fereastra dintre descoperire și patch este periculoasă. Atacatorii se grăbesc să exploateze înainte ca apărătorii să poată actualiza. Breșele zero-day sunt cele mai valoroase deoarece apărătorii nu au nicio avertizare. Majoritatea breșelor nu utilizează vulnerabilități zero-day. Ele folosesc vulnerabilități cunoscute care nu au fost niciodată patch-uite. Breșa a fost disponibilă luni de zile. Nimeni nu a aplicat remedierea.

Categorii de exploatare

• La distanță — funcționează printr-o rețea fără interacțiunea utilizatorului
• Local — necesită acces la mașina țintă
• Partea clientului — vizează browsere, clienți de e-mail și documente
• Zero-day — exploatează o vulnerabilitate fără niciun patch disponibil

Aplicarea de patch-uri este plictisitoare. Este, de asemenea, cea mai eficientă apărare împotriva exploit-urilor. Majoritatea atacatorilor folosesc ceea ce funcționează deja.