Mântuirea este eliberare. În vocabularul creștin, este eliberarea de păcat și de moartea pe care o aduce păcatul, realizată prin viața, moartea și învierea lui Isus Hristos și primită prin credință.

Noul Testament folosește o familie de imagini înrudite. Mântuirea este salvarea din pericol, vindecarea unei boli fatale, achitarea într-o instanță judecătorească, eliberarea din sclavie și adopția într-o nouă familie. Fiecare imagine evidențiază o fațetă diferită a aceleiași realități: ființele umane se află într-o condiție din care nu se pot extrage singure, iar Dumnezeu a acționat pentru a schimba această condiție. Lucrarea este finalizată în Hristos; aplicarea ei se desfășoară în prezent prin Duhul Sfânt și va fi finalizată la învierea finală.

Diferite tradiții creștine pun accentul în mod diferit. Unele subliniază momentul decisiv al convertirii; altele subliniază un proces de transformare pe tot parcursul vieții; altele se concentrează pe dimensiunile colective și cosmice ale mântuirii. Toți sunt de acord că nu este o realizare umană. Harul inițiază, susține și desăvârșește lucrarea.

Opusul mântuirii nu este doar ignoranța sau nenorocirea; este pierzarea, o pierdere definitivă. Această seriozitate dă cuvântului greutatea sa. Când biserica vorbește despre mântuire, vorbește despre diferența fundamentală dintre viață și moarte.