Băncile își asumă riscuri. Împrumută bani care s-ar putea să nu fie rambursați. Tranzacționează titluri de valoare a căror valoare ar putea scădea. Se bazează pe sisteme informatice care s-ar putea defecta. Managementul riscului este disciplina identificării acestor riscuri, a măsurării lor și a atenuării lor. Nu este vorba despre eliminarea riscului. Este vorba despre înțelegerea lui și asigurarea faptului că banca îi poate supraviețui.

Băncile se confruntă cu mai multe tipuri de risc. Riscul de credit este riscul ca debitorii să nu își achite obligațiile. Riscul de piață este riscul ca prețurile să se modifice în raport cu pozițiile băncii. Riscul de lichiditate este riscul ca banca să nu își poată îndeplini obligațiile. Riscul operațional este riscul de fraudă, atacuri cibernetice sau eșecuri ale proceselor. Riscul de conformitate este riscul încălcării legilor și reglementărilor. Riscul reputațional este riscul de deteriorare a imaginii băncii. Fiecare necesită instrumente diferite.

Instrumentele includ diversificarea, garanțiile, acoperirea riscurilor, asigurările și capitalul. O bancă își diversifică portofoliul de credite în diferite industrii și zone geografice. Acceptă garanții pentru a recupera pierderile. Folosește instrumente derivate pentru a acoperi riscul ratei dobânzii și riscul valutar. Deține capital pentru a absorbi pierderile neașteptate. Cumpără asigurări pentru riscuri operaționale precum frauda. Efectuează teste de stres pentru a vedea cum s-ar descurca într-o recesiune severă.

Managementul riscului nu este un centru de profit. Este un centru de cost. Dar băncile care îl neglijează nu supraviețuiesc. Criza din 2008 a fost, în esență, un eșec al managementului riscului. Băncile au subestimat riscul titlurilor garantate cu ipoteci și și-au supraestimat capacitatea de a le vinde. Rezultatul a fost cea mai gravă criză financiară de la Marea Depresiune încoace.