Un firewall filtrează traficul de rețea. Se află între rețele și decide ce trece. Regulile definesc traficul permis și cel refuzat pe baza adreselor IP, porturilor, protocoalelor și semnăturilor aplicațiilor. Un filtru de pachete de bază analizează anteturile. Un firewall cu stări precise urmărește conexiunile și înțelege contextul. Un firewall de generație următoare inspectează datele de la nivelul aplicației, identifică utilizatorii și blochează amenințările. Fiecare generație adaugă capacitate și complexitate.

Firewall-urile nu sunt suficiente de unul singur. Acestea opresc traficul nociv cunoscut și impun segmentarea. Nu opresc e-mailurile de phishing care păcălesc un utilizator să dea clic pe un link. Nu opresc un atacator care are acreditări valide și se conectează printr-un port permis. Nu inspectează traficul criptat decât dacă sunt configurate să îl decripteze, ceea ce ridică probleme de confidențialitate și performanță. Firewall-urile funcționează cel mai bine ca parte a unei apărări stratificate. Segmentarea rețelei limitează mișcarea laterală. Detectarea intruziunilor surprinde ceea ce firewall-ul ratează. Securitatea endpoint-urilor gestionează amenințările care trec. Un firewall cu reguli permisive este mai rău decât inutil. Creează un fals sentiment de securitate. Revizuiți regulile în mod regulat. Eliminați-le pe cele pe care nimeni nu-și amintește că le-a adăugat. Valoarea implicită ar trebui să fie refuz.

Tipuri de firewall-uri

• Filtru de pachete — inspectează anteturile, rapid și simplu
• Stateful — urmărește starea conexiunii, mai mult context
• Nivelul aplicației — inspectează sarcinile utile, mai lent, dar mai profund
• Generație următoare — combină firewall-ul, IPS-ul și controlul aplicațiilor

Un firewall este un gard. Împiedică accesul traficului onest și împiedică accesul atacatorilor ocazionali. Nu oprește pe cineva care are o cheie.