Controlul accesului decide cine intră și ce poate atinge. O funcționară de spital are nevoie de dosarele pacienților pentru a programa întâlniri. Nu are nevoie de sistemul de facturare sau de baza de date de cercetare. Controlul accesului impune această diferență. Fără el, fiecare cont devine o cale potențială către orice.

Mecanica variază. Controlul accesului bazat pe roluri atribuie permisiuni în funcție de funcția ocupată. Un rol de asistent medical primește un set de drepturi, un rol de medic primește altul. Sistemele bazate pe atribute merg mai departe, cântărind departamentul, ora din zi, locația și dispozitivul. Un medic de pe laptopul unui spital la ora 2 dimineața poate trece. Același medic de pe un dispozitiv nerecunoscut din altă țară poate trece. Autentificarea multifactor adaugă o a doua verificare la conectare. Principiul care stă la baza tuturor acestor lucruri este privilegiul minim: acordați fiecărui cont minimul de care are nevoie, nimic mai mult.

Modele comune de control al accesului

• Discreționare — proprietarii își stabilesc permisiuni pentru propriile fișiere
• Obligatorii — etichete la nivel de sistem, comune în mediile guvernamentale și militare
• Bazat pe roluri — permisiuni legate de funcțiile postului
• Bazate pe atribute — decizii bazate pe numeroși factori contextuali

Revizuirile de acces contează la fel de mult ca configurarea inițială. Oamenii își schimbă rolurile. Contractanții pleacă. Conturile vechi persistă cu permisiuni pe care nimeni nu-și amintește că le-a acordat. O revizuire trimestrială identifică ceea ce automatizarea omite. Atacatorii se bazează pe această neglijență.